Victor Pițurcă a lăsat de înțeles că recent a avut posibilitatea de a antrena în Arabia Saudită, campionat în care a ajuns în aceasă iarnă Cristiano Ronaldo, care a semnat cu Al-Nassr după ce s-a despărțit de Manchester United.
Fostul selecționer, care a scăpat recent de controlul judiciar impus de procurori în dosarul ROMARM, a explicat că a refuzat ofertele pe care le-a avut în această perioadă, întrucât nu a considerat că o asemenea mutare era potrivită pentru el în acest moment.
„Da, am avut echipe care s-au interesat de mine, dar nu m-a interesat pe mine în momentul ăsta. Din lumea arabă. Arabia Saudită e un campionat puternic cu mulți jucători valoroși și iată că a ajuns acolo și Ronaldo”, a spus Victor Pițurcă, potrivit sport.ro.
De asemenea, Pițurcă a fost întrebat și dacă ar fi tentat să investească în proiectul derulat în prezent la secția de fotbal de la CSA Steaua, echipă pe care el o susține în „războiul” pentru identitate purtat cu FCSB. Antrenorul de 66 de ani a spus însă că nu dispune de forța financiară necesară pentru a se implica la clubul din Ghencea.
„(n.r. să investească la CSA Steaua) Nu m-am gândit niciodată, pentru că n-am disponibilitățile financiare necesare”, a mai spus Victor Pițurcă, potrivit sursei citate anterior.
Nu este pentru prima dată când Pițurcă susține că a refuzat oferte din această zonă geografică. La finalul anului trecut, el a spus că a avut posibilitatea de a prelua echipa națională a Siriei, pe care a refuzat-o însă din cauza exotismului zonei. Fostul selecționer a dat de înțeles că regretă decizia luată la acel moment.
M-a sunat un impresar, din partea Federației Siriene de Fotbal, să preiau echipa națională. Am spus ’nu’, dar după două-trei zile am regretat pentru că nu m-am comportat ca un profesionist. Era vorba de un contract pe termen lung, se gândiseră la mine după ce mi-au citit CV-ul, dar am spus din prima ’nu’. Nu am vrut nici măcar să văd care e strategia. Știu că au niște jucători destul de buni în componență. Dar ăsta a fost răspunsul meu, s-a terminat. Mi s-ar părea ciudat să ajung în Siria”, a spus la acel moment Pițurcă, citat de digisport.ro.
M-a sunat un impresar, din partea Federației Siriene de Fotbal, să preiau echipa națională. Am spus ’nu’, dar după două-trei zile am regretat pentru că nu m-am comportat ca un profesionist.
Era vorba de un contract pe termen lung, se gândiseră la mine după ce mi-au citit CV-ul, dar am spus din prima ’nu’. Nu am vrut nici măcar să văd care e strategia.
Știu că au niște jucători destul de buni în componență. Dar ăsta a fost răspunsul meu, s-a terminat. Mi s-ar părea ciudat să ajung în Siria”, a spus la acel moment Pițurcă, citat de digisport.ro.
Victor Pițurcă a mai antrenat în campionatul Arabiei Saudite, în două perioade, octombrie 2014 – iulie 2015, respectiv decembrie 2015 – iulie 2016, de fiecare dată la aceeași echipă, Al-Ittihad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER